Inflamația țesutului cartilaginos al laringelui. Meniu de navigare

Reumatologia si bolile reumatice

Aceşti muşchi coboară laringele în timpul inspirului. Alţi muşchi laringieni extrinseci sunt reprezentaţi de: - constrictorii superior, mijlociu şi inferior; - muşchiul cricofaringian. Funcţionarea corespunzătoare a acestor muşchi este importantă pentru realizarea reflexului de deglutiţie. Musculatura intrinsecă Muşchii intrinseci ai laringelui sunt acei muşchi ce sunt localizaţi la nivelul endolaringelui, ei modificând diametrul orificiului glotic şi dimensiunile corzilor vocale.

Ei sunt reprezentaţi de mai mulţi adductori şi doar de un singur abductor. Cu excepţia muşchiului interaritenoid, musculatura intrinsecă este pereche, aceşti muşchi având o funcţie sincronă. Muşchiul cricotiroid este localizat la nivelul feţei externe a cartilajului laringian. De obicei prezintă două burţi: porţiunea recta şi porţiunea oblică.

dureri de șold și crize mijloace pentru tratamentul articulațiilor și ligamentelor

Porţiunea recta se ataşează de la nivelul porţiunii laterale a arcului anterior a cartilajului cricoid până la marginea inferioară a cartilajului tiroid, având o direcţie verticală. A doua burtă sau partea oblică, de asemenea se ataşează de la nivelul marginii anterolaterale a arcului cricoidian şi are o direcţie oblică până la nivelul cornului inferior a cartilajului tiroidian. Când muşchii cricotiroidieni, atât cel drept cât şi cel stâng se contractă, determină rotaţia cricoidului şi articulaţiei cricotiroidiene.

Această acţiune aduce arcul anterior al cricoidului spre superior, la nivelul marginii inferioare a lamei tiroidiene, în timp ce pecetea cricoidului se deplasează în jos. Această deplasare inferioară creşte distanţa dintre procesele vocale şi comisura anterioară. Rezultatul acestei complexe acţiuni este coborârea, întinderea şi subţierea corzii vocale, în timp ce le aduce spre linia mediană.

Aceasta se traduce prin producerea sunetelor cu o frecvenţă mai inflamația țesutului cartilaginos al laringelui. Muşchiul cricoaritenoidian posterior Este singurul abductor al corzilor vocale şi îşi are originea într-o depresiune de la nivelul feţei posterioare a inflamația țesutului cartilaginos al laringelui cricoidului, iar fibrele sale au o direcţie oblică, superioară şi laterală, inserându-se la nivelul apofizei musculare a cartilajului aritenoid.

Este alcătuit din două burţi, una orizontală şi una verticală. Contracţia acestuia aduce apofizele musculare spre medial, posterior şi inferior, în timp ce lateral are loc rotaţia şi ridicarea apofizelor vocale.

Această acţiune determină abducţia, elongaţia şi subţierea corzilor vocale. Funcţia complexă a acestui muşchi determină: - burta verticală şi cea oblică determină în mod normal abducţia corzilor vocale în timpul respiraţiei, în timp ce - burta orizontală determină ajustarea poziţiei apofizelor vocale în timpul fonaţiei.

Muşchiul cricoaritenoidian lateral Este principalul antagonist al muşchiului cricoaritenoid posterior. Îşi are originea la nivelul marginii posterioare a cartilajului cricoid, iar fibrele sale se inseră în porţiunea anterioară a apofizelor musculare.

Contracţia acestui muşchi aduce apofizele musculare antero-lateral, iar la nivelul apofizelor vocale determină adducţia şi coborârea acestora. Rezultatul acţiunii este adducţia, elongaţia şi subţierea corzilor vocale. Muşchiul interaritenoidian sau ariepiglotic Este singurul muşchi intrinsec fără pereche, alcătuit din două tipuri de fibre musculare. Fibrele transversale trec de la nivelul feţei posterioare a unui aritenoid la nivelul feţei posterioare a celuilalt aritenoid.

Prin contracţia acestui muşchi, cartilajele aritenoide se apropie. Fibrele oblice trec de la nivelul feţei posterioare a unui aritenoid la nivelul apexului celuilalt aritenoid, contracţia acestor fibre determină îngustarea orificiului superior al laringelui. Muşchiul tiroaritenoidian Se împarte într-un muşchi tiroaritenoidian intern şi unul extern, cel intern fiind mai bine dezvoltat decât cel extern. Muşchiul tiroaritenoidian extern îşi are originea la totul despre dureri la genunchi comisurii anterioare şi se inseră la nivelul feţei laterale a cartilajului aritenoid.

Contracţia sa determină apropierea apofizelor vocale şi a comisurii anterioare, aceasta determinând adducţia corzilor vocale.

Boala afecteaza ambele sexe in proportii egale. Debutul tipic este la maturitate. Asocierea cu poliartrita reumatoida, vasculita sistemica, LES lupus eritematos sistemic si alte boli de tesut conjnctiv sugereaza o etiologie autoimuna. Simptomele policondritei recidivante pot aparea atunci cand autoanticorpii ataca cartilajul uman.

De asemenea, determină şi adducţia corzilor vocale false. Tiroaritenoidianul extern mai trimite şi câteva fibre musculare la nivelul membranei pătrate. Muşchiul tiroaritenoidian intern sau muşchiul vocal îşi are originea la nivelul comisurii anterioare şi se inseră la nivelul inflamația țesutului cartilaginos al laringelui vocale, trimiţând câteva fibre la nivelul conului elastic. Contracţia sa determină adducţia, scurtarea, îngroşarea şi coborârea corzilor vocale.

Structura internă a laringelui Este alcătuită din 3 compartimente separate prin intermediul a două falduri. Cele 3 compartimente sunt reprezentate de: - vestibul; - ventricul; - cavitatea infraglotică. Vestibulul este porţiunea laringelui de la nivelul vârfului epiglotic până la nivelul corzilor vocale false. Vestibulul este delimitat anterior de către epiglotă, lateral de faldurile ariepiglotice, de cartilajele aritenoide şi corniculate, împreună cu muşchiul interartenoidian posterior.

Faldurile vestibulare sunt formate de proeminenţa determinată de mucoasă la nivelul ligamentului vestibular. Submucoasa ventriculului conţine numeroase glande seromucinoase. Secreţia acestor glande determină protecţie mecanică şi imună a corzilor vocale. Ventriculul sau sinusul Morgagni Este spaţiul dintre corzile vocale false şi corzile vocale adevărate. În porţiunea anterioară a capătului ventriculului se găseşte diverticulul cunoscut sub denumirea de sac laringian. Dilataţii anormale ale sacului determină apariţia articulațiile genunchiului cu pană laringocele.

Cavitatea infraglotică Se întinde de la nivelul dureri de cultură până la nivelul marginii inferioare a cartilajului cricoid.

Lateral este delimitat de conul elastic şi de pereţii cartilajului cricoid. Sinusurile piriforme Deşi fac parte din hipofaringe, acestea sunt alcătuite din faldurile ariepiglotice, cartilajele aritenoide, membrana tirohioidiană şi faţa internă a lamelor cartilajului tiroid.

Superior sunt delimitate de faldurile glosoepiglotice, iar inferior corespunde orificiului sfincterului esofagian superior. Mucoasa laringelui Laringele este căptuşit de o tunică mucoasă ce se continua ȋn jos cu mucoasa traheei, iar ȋn sus cu mucoasa faringelui.

Această tunică prezintă o culoare rozie, dar ȋn anumite porţiuni, precum marginea medială a corzilor vocale, este albicioasă. Structura sa este reprezentată de corion, ce este un tesut conjunctiv cu numeroase fibre elastic, şi epiteliu.

Epiteliul este de 2 tipuri: - epiteliu columnar pseudostratificat ciliar; - epiteliu scuamos.

Inflamația țesutului cartilaginos al laringelui Prevenirea Bolilor Respiratorii la Iesirea din Izolare cea mai dureroasă boală articulară Artrita medicamentelor la genunchi tratamentul epicondilitei articulare a cotului cu dimexidum, ce boală afectează toate articulațiile numele întreg al unguentelor din articulații. Gel sportiv comun dureri articulare 6 moduri, tratamentul artrozei genunchiului cu injecții intraarticulare sindromul pliului mediopatelar al tratamentului articulației genunchiului. Andrada Seicean, IRGH Cluj, despre tratamentul pancreatitei acute și cancerul pancreatic articulațiile umărului doare dimineața Aceşti muşchi coboară laringele în timpul inspirului.

În mare parte suprafaţa laringelui este căptuşită de epiteliu columnar pseudostratificat ciliar, însă, porţiunea superioară a epiglotei, inflamația țesutului cartilaginos al laringelui superioară a faldurilor ariepiglotice şi marginea liberă a corzilor vocale sunt acoperite de un epiteliu scuamos.

La nivelul corionului se gaseşte ţesut limfoid organizat ȋn foliculi limfatici, mai numeroşi la nivelul epiglotei şi ventriculilor.

Account Options

Submucoasa este alcătuită din ţesut conjunctiv lax, infiltrarea acesteia determinând apariţia edemului glotic cu instalarea dispneei şi chiar a asfixiei. Spaţiul preepiglotic Este localizat anterior de epiglotă, superior este delimitat de ligamentul hioepiglotic şi mucoasa de la nivelul valeculelor, iar inferior este delimitat de ligamentul tiroepiglotic. Anterior este delimitat de membrana tirohioidiană, de suprafaţa internă a lamelor tiroidului.

Lateral, spaţiul preepiglotic se deschide la nivelul spaţiilor paraglotice. Spaţiul paraglotic Se găseşte deasupra şi dedesubt de corzile vocale false şi adevărate şi joacă un rol important în extensia neoplasmului în direcţie transglotică şi extralaringiană constituie un punct slab în extensia neoplasmelor. Medial este delimitat de membrana pătrată, ventricul şi conul elastic, lateral este delimitată de pericondrul lamei tiroidului şi membrana cricotiroidiană, anterosuperior comunică cu spaţiul preepiglotic, iar posterior este delimitată de mucoasa sinusurilor piriforme.

Corzile vocale Sunt reprezentate de structura dintre apofiza vocală a cartilajelor aritenoide şi comisura anterioară.

durere în articulațiile cotului și genunchilor cremă pentru articulații bengi

Spaţiul dintre ele constituie glota. Aceasta poate fi împărţită printr-o linie orizontală dusă pe la nivelul vârfurilor apofizelor vocale. Această linie imaginară împarte glota într-o porţiune intermembranoasă şi o porţiune intercartilaginoasă.

Inflamația țesutului cartilaginos al laringelui, Formular de căutare

Porţiunea intermembranoasă prezintă 3 straturi, din exterior spre interior acestea fiind: - epiteliu; - lamina propria; - muşchiul vocal. La nivelul capetelor anterior şi posterior a corzilor vocale există o macula flava anterioară respectiv posterioară.

Vascularizaţia Arterele provin din artera laringee superioară şi inferioară. Limfaticele au un rol important în înţelegerea extensiei neoplasmului de laringe. Acestea se împart într-un grup superficial intramucos şi unul profund submucos.

Cel profund se împarte la rândul său într-o jumătate dreaptă şi inflamația țesutului cartilaginos al laringelui stângă ce nu comunică între ele. Acestea la rândul lor pot fi împărţite într-o porţiune supraglotică, glotică şi sublglotică.

Drenajul structurilor supraglotice urmăreşte traiectul vaselor laringee superioare şi tiroidiene superioare, astfel limfaticele drenează de la nivelul sinusului piriform la nivelul ganglionilor jugulari profunzi din jurul bifurcaţiei carotidiene.

Drenajul limfatic al ventriculului este diferit faţă de alte structuri supraglotice. Corzile vocale adevărate nu prezintă limfatice, de aceea neoplasmul localizat la acest nivel are un prognostic favorabil. Porţiunea subglotică a laringelui prezintă două sisteme limfatice de drenaj, unul urmăreşte vasele tiroidiene inferioare şi se termină la nivelul porţiunii lanţului ganglionar jugular profund, dar şi la nivelul lanţurilor ganglionare subclaviculare, paratraheale şi esotraheale.

Celălalt sistem drenează la nivelul ganglionilor cervicali profunzi, dar şi la nivelul ganglionilor prelaringieni. Inervaţia laringelui Este servită de 2 ramuri ale nervului vag şi anume: - nervul laringeu superior ce deserveşte atât inervaţia senzitivă şi motorie pentru muşchiul cricotiroidian; - nervul laringeu inferior ce deserveşte numai inervaţia motorie, acţionând muşchii intrinseci ai laringelui cu excepţia muşchiului cricotiroidian.

Ansa inflamația țesutului cartilaginos al laringelui Galien reprezintă anastomoza dintre un nerv motor reprezentat de nervul recurent sau laringeu inferior şi un nerv senzitiv reprezentat de nervul laringeu superior.

toate bolile articulațiilor mâinilor articulațiile degetelor de la picioare dureau dimineața

Rapoarte cu structurile învecinate Loja laringotraheală prezintă 2 lamine: una anterioară şi una posterioară. Prin intermediul laminei anterioare, intră în raport cu: - superior sau supraglandular: cu fascia pretraheală şi linia albă infrahioidiană; - mijlociu sau retroglandular: cu loja fibroasă tiroparatiroidiană; - inferior sau infraglandular: cu structurile conjuctive cervicomediastinale.

Lamina posterioară separă loja laringotraheală de faţa anterioară a esofagului. Ea se continuă superior cu lamina propria a mucoasei sinusurilor piriforme, iar inferior cu septurile intertraheoesofagiene şi interbronhoesofagiene. Loja laringotraheală, în porţiunea laterală aderă la fascia carotidiană, de la vertebra C3 până la vertebra C6, formând unghiurile traheoesofagiene.

Laringele corespunde posterior vertebrelor cervicale C3-C6. La nou-născut, laringele este situate la nivelul vertebrelor cervicale C1-C4, poziţia sa definitivă fiind cea de la 12 ani. Laringele se mobilizează odată cu masticaţia, deglutiţia, respiraţia, vorbirea, cântatul, mişcările coloanei vertebrale. Ȋn timpul flexiei coloanei vertebrale cervicale, laringele coboară, iar ȋn timpul extensiei acesteia, laringele se ridică. Ȋn timpul masticaţiei, atunci când mandibular se ridică, acesta coboară şi când mandibular coboară, laringele se ridică.

De asemenea, ȋn timpul inspirului, laringele coboară, iar ȋn timpul expirului acesta se ridică. Fiziologia laringelui Fiziologia urmăreşte cele 3 funcţii principale ale laringelui reprezentate de: - protecţia căilor aeriene inferioare; - respiraţie; - fonaţie.

Inflamația țesutului cartilaginos al laringelui, Formular de căutare Epiglota Ce este epiglota? Caracteristicile tratamentului Epiglota este un lambou al cartilajului elastic care este acoperit de membrană mucoasă și este localizat la baza limbii. Este parte din laringe, mai precis; este localizat în fața acestuia separând baza limbii de cavitatea laringiană.

La acestea se adaugă funcţia de tuse şi expectoraţie, funcţia de reglare a presiunii intratoracice şi de circulaţie a sângelui şi funcţia de fixare dureri articulare fără niciun motiv. Laringele Funcţia de protecţie a căilor aeriene inferioare Se realizează prin intermediul reflexului de închidere a glotei, împiedicând astfel aspirarea inflamația țesutului cartilaginos al laringelui.

Exagerarea reflexului determină producerea laringospasmului. Închiderea epiglotei se realizează în trei etape: 1.

Dr. Ana Maria Apostol - Despre sistemul respirator și prevenția și tratarea răcelilor

Acestea funcţionează ca o valvă şi oferă cel mai important nivel în ceea ce priveşte protecţia căilor aeriene inferioare.

Larigospasmul apare când stimularea nervului laringeu superior determină o adducţie prelungită. Acest răspuns se menţine şi după îndepărtarea stimulului, iar din punct de vedere clinic se întâlneşte în timpul intubaţiei sau detubaţiei orotraheale sau după manipularea căilor respiratorii. Funcţia de respiraţie Este logic faptul că sfincterul de la nivelul laringelui trebuie să fie deschis în timpul inspirului pentru ca respiraţia să decurgă în mod normal.

De asemenea, deschiderea faldurilor trebuie să fie sincronă. Centrul respirator medular, împreună cu sistemul nervos central, menţin funcţia respiratorie normală. Acestea determină deschiderea sincronă a glotei şi coborârea diafragmului în timpul inspirului. Deschiderea glotei se realizează prin intermediul acţiunii muşchiului cricoaritenoidian posterior. Ȋn caz de hiperpnee, cricotiroidianul se contractă ritmic cu cricoaritenoidianul, contracţia ambilor muşchi determină creşterea diametrului glotei, atât în diametrul antero-posterior, cât şi în diametrul orizontal.

Cricotiroidianul îndeplineşte rolul de muşchi inspirator accesor în cazul în care este secţionat nervul laringeu superior sau în cazul paraliziei de nerv recurent bilateral. Paralizia bilaterală produce dispnee, ce va determina contracţia muşchiului cricotiroid, apărând adducţia şi paralizia corzilor vocale. Secţionarea unilaterală a nervului laringeu superior împiedică adducţia completă a corzilor vocale.

Ritmicitatea impulsurilor transmise de nervul frenic la nivelul muşchiului cricoaritenoidian posterior poate fi crescută prin hipercapnee şi obstrucţie ventilatorie. De asemena, trebuie avut în vedere şi rolul laringelui în realizarea expirului, durata expirului depinzând de rezistenţa ventilatorie produsă de glotă. Contracţia cricotiroidianului, împreună cu aritenoidianul posterior, va determina deschiderea maximă a glotei şi o rezistenţă ventilatorie scăzută.

Astfel, contracţia cricotiroidianului în inflamația țesutului cartilaginos al laringelui expirului, apare când presiunea subglotică critică este excesivă şi concomitent presiunea subglotică este inflamația țesutului cartilaginos al laringelui.

Funcţia de fonaţie Laringele răspunde la comenzi de la nivel central, de la centrul motor şi de la centrul vorbirii. Sunt trimise semnale la nivelul cortexului motor din girusul precentral şi la nucleii motori din trunchiul cerebral şi măduva spinării. Aceste semnale sunt transmise la nivelul laringelui şi la nivelul muşchilor responsabili de limbaj şi fonaţie. Vocea apare în urma vibraţiilor corzilor vocale ce sunt realizate de contracţia adductorilor şi abductorilor laringelui; dacă există o activitate exagerată a abductorilor, se instalează disfonia spastică.

Foarte importanţi pentru realizarea fonaţiei sunt nervii laringei, cel superior inervând muşchiul cricotiroidian şi cel inferior inervând ceilalţi muşchi intrinseci. Realizarea vocii necesită 3 componente şi anume: - o forţă ce pune în acţiune mecanismul fonator reprezentată de plămân şi de muşchii toracici; - un mod de realizare a vibraţiilor sonore ce se produce prin intermediul corzilor vocale; - un spaţiu de rezonanţă ce este reprezentat de vestibulul laringian, faringe, cavitate nazală, cavitate bucală şi cuşca toracică.

În timpul fonaţiei, are loc o închidere şi deschidere ritmică a glotei, datorită coloanei de aer sub presiune ce apare, instalându-se vibraţiile sonore. Corzile vocale se apropie una de alta prin intermediul muşchilor adductori ai laringelui, iar prin contracţia muşchilor abductori ai laringelui apar vibraţiile de la nivelul marginii interne a corzilor vocale.

Funcţia de tuse şi expectoraţie Pentru realizarea tusei, glota se ȋnchide forţat, fapt ce determină creşterea presiunii intratoracice, după care aerul este expulzat brusc, glota deschizându-se şi secreţiile fiind antrenate şi eliminate.

Dacă glota nu s-ar ȋnchide, nu s-ar putea realiza o astfel de presiune prin acumularea aerului, secreţiile nemaiputând fi eliminate. Funcţia de reglare a presiunii intratoracice şi de circulaţie a sângelui Datorită variaţiilor de presiune ce apar la nivelul cuştii toracice ȋn timpul inspirului şi expirului, presiuni negative ȋn inspir şi pozitive ȋn expir, este influenţată circulaţia sanguină intratoracică.

Ȋn momentul inspirului, când presiunea este negativă, cuşca toracică se inflamația țesutului cartilaginos al laringelui ca o pompă ce aspiră sângele ȋn vasele mari intratoracice. Dacă ȋnchiderea glotei este modificată prin diferite procese patologice, apare staza vasculară. Funcţia de fixare toracică Pentru realizarea unor eforturi fizice mari este necesar sprijinul membrelor superioare prin intermediul centurii scapulare pe cutia toracică.

Acest lucru se poate realiza doar prin rigidizarea cutiei toracice, ce apare ȋn urma unui inspir profund, urmat de ȋnchiderea glotei. De asemenea, prin ȋnchiderea glotei, se reuşeste şi creşterea presiunii intraabdominale, presiune ce este necesară pentru realizarea defecaţiei sau naşterii pe cale naturală.

Dacă glota nu se ȋnchide, diafragmul este mobilizat ȋn sus de contracţia muşchilor abdominali fără realizarea presiunii necesare. Semne şi simptome asociate Durerea Este unul dintre principalele simptome ce apar în patologii grave, aceasta putând avea un caracter permanent sau intermitent, poate fi provocată de tuse, vorbit sau deglutiţie.

Durerea poate iradia, apărând otalgia reflexă. În patologia inflamatorie laringiană, durerea este prezentă permanent şi se exacerbează în momentul deglutiţiei. Disfonia Este cea mai frecvent întâlnită în patologia laringiană şi reprezintă o perturbare a fonaţiei datorită unor modificări de la nivelul orificiului glotic.

Anatomia laringelui

Poate fi cauzată de o patologie a corzilor vocale sau de o patologie miogenă ce afectează muşchii implicaţi în motilitatea corzilor vocale sau neurogenă afectând nervii ce deservesc diferite structuri a aparatului fonator.

Tusea Este prezentă în special în cadrul patologiei inflamatorii şi neoplazice şi apare consecutiv iritaţiei de la nivelul mucoasei peretelui posterior al laringelui. Tusea poate fi uscată sau umedă în funcţie de patologia asociată.

Ațiputeafiinteresat